Virgil Diaconu și echipa sa de la CJCC nu se opresc. Este lansat programul „Aurul de Bărăgan”! VIDEO

You must need to login..!

Embed Code

Managerul Centrului Judeţean de Creaţie şi Cultură Călăraşi, instituţie finanţată de Consiliul Judeţean, a declarat în faţa consilierilor judeţeni că instituţia pe care o conduce în parteneriat cu Palatul Copiilor va lansa programul „Aurul de Bărăgan” care urmărește identificarea talentelor călărăşene, din întreg judeţul, indiferent de vârstă.

Virgil Diaconu: Ne-am propus, la sugestia domnului preşedinte Vasile Iliuţă, ca în acest an să ne dezvoltăm şi pe partea de creaţie şi tradiţie. În acest sens, specialişti din cadrul CJCC Călăraşi si Palatului Copiilor lucrează încă de la începutul anului la elaborarea regulamentului de funcţionare a acestui program. În linii mari ne dorim ca echipe mixte din cadrul CJCC să se deplaseze în toate localităţile din judeţul nostru şi să identifice valori călărăşene, în toate  artele, indiferent de vârstă. Căutăm talente muzicale, formaţii de dans, pictori, poeţi, tradiţii de mult uitate pe care dorim să le scoatem la lumină, ca să zic aşa, inclusiv reţete culinare vechi, mesteşugari, obiceiuri. Am prevăzut un buget generos, zic eu, circa 300.000 lei, din care vom acorda şi premii pentru participanţii care vor ajunge în marea finală, programată la Călăraşi, în luna octombrie.  Semifinalele se vor desfăşura la Lehliu, Olteniţa şi Călăraşi, unde primii 8 clasaţi vor fi premiaţi şi vor obţine dreptul de a evolua în finală.Suntem pregătiţi ca pentru cei ce vor câştiga acest concurs să le asigurăm profesori şi şcolarizări astfel încât atunci când vor evolua la festivaluri şi concursuri să reprezinte cu cinste şi mândrie judeţul nostru.