Viorica Dăncilă: Vreau să le mulțumesc tuturor românilor care astăzi au venit la vot…Ea face bilanțul guvernării PSD. VIDEO

You must need to login..!

Embed Code

Bună seara! Vreau să le mulțumesc tuturor românilor care astăzi au venit la vot. Vreau să mulțumesc în mod special președinților PSD din județe, vreau să le mulțumesc simpatizanților noștri, militanților noștri și tuturor celor care astăzi ne-au acordat încrederea.

Acest vot ne onorează, dar ne și responsabilizează. Vreau să le mulțumesc primarilor care au fost foarte implicați și care au pus mult suflet în acest rezultat. Conform exit-poll-ului, suntem în turul 2. Vreau să acordăm o atenție deosebită proceselor verbale pentru a avea un rezultat exact mâine.

Le mulțumesc tuturor celor care au votat cu inima. Am arătat că suntem alături de români și sperăm ca în următoarele două săptămâni cât mai mulți români să ni se alăture, chiar și cei care acum au avut altă alternativă, cei care au acordat votul altor candidați, sper să vină alături de noi și sper ca împreună să câștigăm alegerile prezidențiale.

Votul dat astăzi arată încrederea acordată. Votul dat astăzi ne ajută să ne continuăm campania electorală, o campanie electorală în care vom veni în fața românilor atât cu ceea ce am realizat, dar mai ales cu ceea ce vrem să facem pentru ei când vom câștiga alegerile prezidențiale. Lupta noastră nu este împotriva unui partid politic, nu vrem să eliminăm niciun partid politic, pentru că așa este democrația. Fiecare partid politic trebuie să își spună punctul de vedere. Lupta noastră va fi, ca și până acum, pentru români și România, pentru echilibru și consens.

Sperăm ca votul dat astăzi să fie unul care se va multiplica în turul următor al alegerilor prezidențiale, un vot care să fie dat, așa cum am spus, cu inima.

 

ÎntrebareAți plâns astăzi, doamnă Dăncilă?

Viorica Dăncilă: Nu!

 

ÎntrebareAu fost momente foarte tensionate, primari cărora le-ați reproșat că nu s-au mobilizat așa cum trebuie?

Viorica Dăncilă: Nu, nu am plâns absolut deloc, poate bărbații, că și bărbații plâng câteodată! Dar eu nu am plâns deloc, am avut încredere, am ținut legătura în permanență cu colegii din teritoriu, cu organizațiile, cu președinții de organizații. Am avut un dialog permanent. Nu a fost nici măcar un moment în care să plângem!

 

ÎntrebareNu vă e frică că diaspora va răsturna acest scor?

Viorica Dăncilă: Nu, nu mi-este teamă că diaspora va răsturna acest vot. Mă bucur că s-a votat masiv în diaspora, mă bucur că s-a votat în condiții bune și cred că acest lucru datorită guvernării Dăncilă, care a adoptat această lege, care a susținut votul de trei zile și votul prin corespondență. Sunt sigură că procesele verbale care vor sosi din teritoriu vor valida acest scor.

 

ÎntrebareSunteți mulțumită de acest scor?

Viorica Dăncilă: Da, sunt mulțumită, având în vedere că au fost 14 candidați. Sunt mulțumită că a fost o implicare a colegilor din teritoriu și că, uitați, suntem în turul 2, cu toate criticile și cu toată campania anti-PSD și anti-Viorica Dăncilă!

Mulțumesc mult!