Primarul com. Vîlcelele, Tatu Nelu. : Atunci când cetățenii apelează la serviciile noastre ale primăriei Vîlcelele trebuie să le răspundem prompt să fim utili și eficienți solicitărilor acestora. Unii vin pentru ajutorul de încălzire, adeverințe, autorizații. Suntem pregătiți pentru sezonul rece cu lemne de foc pentru școală și grădiniță și peleți pentru primărie. Astăzi ni s-au aprobat finanțarea a două proiecte importante prin PNRR.
Unul va permite realizarea sistemului de supraveghere video pentru toată localitatea noastră. Supravegherea video este necesară nu numai pentru a monitoriza curățenia în localitate ci și diferitele activități, traficul auto ori al unor persoane. Avem oameni gospodari, nu avem nici un rrom și sper ca acestora să nu li se aducă prejudicii. Ne mândrim cu comuna noastră.
Avem o echipă de fotbal prima în liga a 4- a și ne place să asistăm la activitățile acesteia. Am refăcut documentația pentru Căminul Cultural după ce am inventariat ceea ce s-a realizat și ceea mai este de făcut. Dosarul este depus la minister, după ce am luat toate avizele și autorizările necesare și sper să reluăm curând lucrările de reabilitare ale acestuia. Vrem ca anul ce urmează să finalizăm lucrările la acest obiectiv, atât de dorite de noi și așteptate de cetățeni.
La primăria Vîlcelele știm să gospodărim bine banii. Nu am vrut să-i risipim pe zilele comunei, acestea necesitând sume mari. Ne costa numai muzica un miliard de lei vechi. Am preferat să investim în lucrări edilitare, în reparații, în asfaltare și utilități. Poate la anul vom organiza Ziua comunei. Anul acesta și pe noi ne-a afectat criza. Sărbătorile comunei vor continua însă cu dragoste și respect pentru oameni. Una dintre ele este sărbătorirea an de an a zilei / hramului bisericii Sf. Dumitru – la care vă invităm, a declarat primarul com. Vîlcelele, Tatu Nelu.
Doamna director Hulea Mirela, responsabil de activitatea de asistență socială din mun. Oltenița nu a fost întâmplător prezentată astăzi 16 ianuarie de către noul primar al mun. Oltenița, dl. Mihăiță Beștea presei, în cadrul unei conferințe. A
Ședința de lucru de astăzi 10 ianuarie 2025 de la Primăria Grădiștea a surprins pe primarul Vasile Matei lucrând eficient cu un altfel de viceprimar: Gîdei Sofian. Pentru că problemele de colectare a deșeurilor menajere a adus multe reclamații din
Comuna Jegălia este una dintre localitățile unde conducerea primăriei este preocupată de a asigura condițiile optime desfășurării competițiilor sportive și activităților culturale. Cu un buget adecvat trebuie să asigurăm activitatea de dansuri p