You must need to login..!
Roxana Pațurcă: Ziua de astăzi, 9 Mai, are o însemnătate istorică cu totul deosebită pentru noi, pentru toți românii. Sărbătorim Ziua Europei, o zi a păcii și a unității, o zi care aniversează momentul în care ministrul francez de Externe de la acea vreme, Robert Schuman, a rostit celebra declarație prin care propunea înființarea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului, un deziderat atins doi ani mai târziu, în 1952.
Această zi este consacrată pentru România ca ziua în care ne-am proclamat independența de stat. Pe 9 Mai 1877, Mihail Kogălniceanu, ministrul de Externe, a rostit celebrul discurs în Parlamentul ţării: „suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare, suntem națiune liberă!”.
Mai mult, 9 Mai 1944 este ziua încetării ostilităților din cel de-al Doilea Război Mondial, Ziua Victoriei.
În acest context, am avut bucuria de a petrece această zi alături de elevii călărășeni de la două dintre unitățile de învățământ renumite pentru modul în care știu să sărbătorească ziua de 9 Mai.
Astfel, în cursul dimineții am ajuns la Colegiul Național ”Barbu Știrbei”, una dintre școlile ambasador ale Parlamentului European în România, acolo unde am avut posibilitatea să jurizez o interesantă competiție gastronomică. Elevii s-au întrecut în prezentarea bucatelor tradiționale din mai multe țări, juriul preferând, cum se putea altfel, mâncarea românească.
Ulterior, elevii au participat, îmbrăcați în costume naționale ale țărilor europene, la o frumoasă paradă care a încheiat festivitățile dedicate Zilei Europei la această unitate de învățământ.
Tot o paradă au organizat și elevii de la Liceul tehnologic ”Mihai Eminescu”, cei care sunt de altfel renumiți pentru modul deosebit prin care marchează în fiecare an Ziua Europei.
Acești copii și exuberanța specifică vârstei lor m-au încărcat de energie pozitivă. Am felicitat pe copiii ambelor școli și am ținut să le amintesc nu numai de tripla semnificație a acestei zile, ci mai ales de o premieră: este pentru prima dată când România sărbătorește această zi de 9 Mai din postura de țară care asigură președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, un mandat care deja ne-a făcut onoare prin rezultatele excelente obținute, rezultate care ne-au făcut cu atât mai mândri că suntem români.
Am încheiat ziua de astăzi acordând un interviu în cadrul emisiunii ”Aici și acum” de la Stil FM Radio, pe care îl puteți asculta și voi începând cu ora 16.00 pe frecvența de 105,5 FM în Călărași și pe 88,2 FM în Oltenița.
La mulți ani, România!
La mulți ani, Europa!