Salariații Primăriei s-au mai relaxat o dată, de Ziua Dunării. La Călărași. VIDEO

You must need to login..!

Embed Code

Ziua Dunării, o zi descoperită pentru orașul aflat la malul Borcei a fost atent pregătită de Primăria Călărași, sâmbătă 29 iunie. Pentru organizare și relaxarea salariaților dar și a unor călărășeni s-au cheltuit și în acest an bani frumoși. Din bugetul de care primarul se plânge mereu că nu-i ajunge la atâtea proiecte minunate, s-a reușit ca în acest an ca prin Cantina Săracilor să se prepare vreo 800 de porții de borș cu pește, pentru cei vreo 300 de călărășeni prezenți. Maestrul Ivan, este bine mersi. El a venit și în acest an tot cu contract, normal…și cu canotcile tocmai din Deltă să-i învețe să vâslească, culmea să participe la un concurs de…vâslit, pe călărășeni. Atracția a constituit-o concursul de pescuit, toți participanții fiind premiați de Valentin Deculescu administrator public pe la Primăria Călărași și domn viceprimar Viorel Ivanciu. Obligatoriu poze cu pescarii. Salariații Primăriei au aplaudat pe pescarii care au câștigat experiență și mai ales pe ocupantul locului I pentru care a pescuit vreo 400 grame de pește. Pensionarele au profitat de eveniment să se fotografieze, iar Ilie Măgăreață să își vândă produsele din carne și pește.

Pentru ca unii călărășeni să nu leșine, Primăria a organizat și un punct de prim ajutor, deservit ca de obicei de Aura Giurcă și mai mulți voluntari. Aglomerația mare nu a descurajat pe participanți, care au așteptat sosirea ciorbei de pește. Evenimentul a fost asigurat de salariații de la Urban, Serviciul Spații verzi,și mai mult pavaje, Adăpostul de câini fără stăpân, salariați din Primărie. Domn primar nu a putut veni. El a transmis un mesaj prin Ștefan Nițu la sfârșitul manifestării, când din parcul central mulți dintre consumatorii de borș de pește plecau. Ziua Dunării…