You must need to login..!
Registrul Auto Român este cu ochii pe cei care prestează activități de reparații auto în afara legii și în condiții care nu pot garanta siguranța lucrărilor de reparație.
Peste 650 de acțiuni de control ale inspectorilor departamentului de supravehere a pieței s-au desfășurat în octombrie și noiembrie. Au fost dispuse 143 de sanctiuni complementare cu oprirea sau suspendarea activității. În cadrul unor acțiuni complexe, au fost verificate ateliere de reparații din toată țara, ateliere tahografe și limitatoare de viteză, stații ITP dar și persoane neînregistrate fiscal. Sancțiunile au depășit 820 de mii de lei.
10% dintre procesele verbale intocmite au fost la persoane neînregistrate fiscal care desfășurau activități de reparații auto.
Inspectorii noștri au găsit neconformități legate de:
-
efectuarea de activităţi de reparaţii fără autorizație tehnică;
-
efectuarea inspecţiei finale care să demonstreze conformitatea lucrărilor de reparații (una dintre condițiile legale privind admiterea și menținerea în circulație a autovehiculului, ulterior intervenției asupra unui autovehicul);
-
păstrarea şi respectarea condiţiilor iniţiale de autorizare;
-
prestatorii de servicii care nu au pregătirea necesară de a interveni la sistemele de securitate ale autovehiculului.