PSD Călărași o prezintă pe dr. Daniela Mihai, candidat la funcția de senator. Interviu- C.M.F. 11240017

You must need to login..!

Embed Code

PSD Călărași vine cu o nouă echipă pentru Alegerile Parlamentare din acest an. Candidații nu au fost aleși întâmplător după voce și talent, așa cum unele partide au demonstrat ci după calitățile profesionale pe care aceștia le au, după expertiza necesară unui parlamentar pentru ca acesta să fie de folos cetățenilor. Printre criteriile PSD de selecție a celor mai buni candidați au fost pregătirea profesională a acestora. Avem nevoie în Parlament de buni juriști, de economiști – de care Parlamentul a dus lipsă – arăta președintele Iliuță.

Doamna Daniela Mihai nu este simplu economist ci și-a dat doctoratul în științe economice dobândind titlul de doctor. A profesat toată cariera în această meserie ca director la BCR dar și la Direcția de Dezvoltare a Consiliului Județean. Experiența sa este de peste 25 ani. Aceasta a determinat pe social democratul Daniela Mihai să se implice proactiv și către ținte bine definite, focusat pe obținerea de rezultate, pentru atingerea unor obiective de la simplu către complex. 

 

Daniela Mihai a fost reținută în laude, dar de fapt  de toată activitatea sa depinde finanțarea, derularea și finalizarea la timp a tuturor proiectelor de dezvoltare depuse de echipa Vasile Iliuță. Sunt probleme complexe pentru un județ sărac care nu a avut nimic bun de preluat de la fosta administrație liberală – care a uitat problemele cetățenilor, nevoia de dezvoltare și bunăstare a cetățenilor. 

Daniela Mihai își definește munca ca fiind orientată către soluțiile cele mai bune care se pot plia pe aspirațiile unui județ dar mai ales cetățenilor. Daniela Mihai nu este doar un simplu candidat ci mai ales un om de echipă, care pune umărul la clădirea lucrurilor bune. Am regăsit-o peste tot, acolo unde social democrații au șantiere dar mai ales printre oameni, printre problemele lor. 

Calea pentru dezvoltare nu este ușoară și este specifică fiecărui proiect. Construcția de școli, grădinițe, cămine culturale, dispensare, sedii de primării, infrastructură stau la baza recomandărilor sale. Daniela Mihai se raportează la realitate, la  echipa de profesioniști preocupată de a găsi calea sigură pentru creșterea calității vieții fiecărui cetățean.

Programul de dezvoltare al țării prezentat de președintele Ciolacu  a fost aprofundat de Daniela Mihai ca pe un program al viitorului. Îl privește ca pe o responsabilitate, pentru că județul Călărași este locul unde social democrații au demonstrat prin fapte seriozitatea lor. 

Comandat de Partidul Social Democrat – Filiala Călărași, CUI mandatar financiar coordonator: 11240017