You must need to login..!
Gala de Box România – Italia, rezervată juniorilor, a fost precedată de o conferință de presă ce s-a desfășurat în sala de ședințe a Primăriei Municipiului Călărași.
Au vorbit despre acest eveniment, organizat în colaborare cu Federația Română de Box și CSM Călărași, de Primăria Municipiului Călărași în cadrul campaniei “𝐅𝐢𝐢 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐥𝐢𝐠𝐞𝐧𝐭, 𝐧𝐮 𝐯𝐢𝐨𝐥𝐞𝐧𝐭! 𝐋𝐮𝐩𝐭𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐫𝐢𝐧𝐠, 𝐧𝐮 𝐩𝐞 𝐬𝐭𝐫𝐚𝐝𝐚̆!” desfășurată împotriva violenței și pentru prevenirea bullying-ului primarul Marius Dulce, oficialii federației, președintele Vasile Cîtea și respectiv secretarul general, Daniel Ion precum și antrenorii celor două loturi naționale.
Meciurile vor avea loc vineri, 30 iunie, începând cu ora 19.00 în Sala Polivalentă Ion C. Neagu din municipiul nostru. 𝐈𝐧𝐭𝐫𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐥𝐚 𝐚𝐜𝐞𝐚𝐬𝐭𝐚̆ 𝐠𝐚𝐥𝐚̆ 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐠𝐫𝐚𝐭𝐮𝐢𝐭𝐚̆!
“Am gândit acest proiect cu reprezentanții federației încă din primăvară și iată că reușim împreună să-i dăm viață, organizând vineri, 30 iunie, în Sala Polivalentă, începând cu ora 19.00, o astfel de Gală între loturile de juniori ale țării noastre și Italia, gală care reprezintă și un test de verificare înaintea Campionatelor Europene de juniori ce vor avea loc la Ploiești, luna viitoare. Sunt convins că vom vedea multe meciuri interesante și de aceea invit toți iubitorii boxului să vină vineri seară la Polivalentă. Avem ce vedea!” – primarul municipiului Călărași, Marius Dulce.