Primar Iancu Mugurel/ Mănăstirea: Am început lucrările la biserica din localitate. VIDEO

You must need to login..!

Embed Code

Primar Iancu Mugurel: Construcție voievodală, zidită în vremea şi la porunca voievodului Matei Basarab şi a doamnei sale, Elina, în anul 1648, având rol strategic, de apărare, biserica Sf. Mare Mucenic Dimitrie din comuna Mănăstirea va fi renovată cu bani europeni. Am primit finanţare nerambursabilă pentru reintroducerea în circuitul turistic a lăcaşului de cult. Prin această investiţie, ce se va derula cu ajutorul fondurilor nerambursabile europene prin POR, se urmăreşte reintroducea în circuitul turistic regional şi naţional a Bisericii „Sf. Mare Mucenic Dimitrie” din comuna Mânăstirea, judeţul Călăraşi.

Proiectul, ce are o perioadă de implementare de 30 de luni, după momentul semnării contractului, vizează protejarea şi valorificarea durabilă a obiectivului de patrimoniu prin următoarele investiţii: restaurarea şi consolidarea frescei interioare şi a componentelor artistice din lemn ale Bisericii cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, amenajarea incintei, construirea unui corp anexă, realizarea unui sistem de iluminat arhitectural ambiental pentru punerea în valoare a monumentului, precum şi digitizarea lăcaşului de cult. Totodată, prin acest proiect vor fi refăcute instalaţiile sanitare, electrice şi termice – a declarat primarul loc. Mănăstirea, Iancu Marian Mugurel.

Primar Iancu Mugurel: Prin contractul de finanţare semnat, Unitatea Administrativ-Teritorială Mânăstirea, împreună cu Parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, în calitate de beneficiari, am primit finanţare nerambursabilă în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 5 „Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”, Prioritatea de investiţii 5.1 „Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural”. Valoarea totală a cererii de finanţare este de 21.421.233,66 lei, din care 18.054.540,44 lei reprezintă fonduri nerambursabile FEDR, iar 2.761.282,65 lei sunt fonduri din bugetul de stat.
Comună cu o suprafață de 123,5 km² (12.354 ha) și 5506 locuitori, Mânăstirea cuprinde satele Mânăstirea, Coconi și Sultana (situate la nord de reședință, la o distanță de 4, respectiv 7 km).
Fost sat boieresc (în 1526), regăsit apoi ca târg în documente, evoluat la oraș boieresc, numele vechi al localității Mânăstirea a fost Cornățel. Actuala denumire se trage de la mânăstirea care a existat pe aceste meleaguri.
Satul Coconi este menționat pentru prima oară în 1835, iar denumirea vine de la faptul că pe moșiile boierești din sat își petreceau timpul liber fiii proprietarilor, numiți “coconi”. Din 1968, satul este parte componentă a comunei Mânăstirea (până atunci alcătuind împreună cu satul Sultana comuna Coconi).
Despre Sultana, menționată în documentele medievale din 1492 ca Descuperești, s-a mai auzit sub denumirea de Cotroceanca, apoi Odaia Vlădichii, până la a fi regăsit sub denumirea pe care o are acum.
Astăzi, comuna de pe malul stâng al Dunării oferă ca puncte de interes Biserica Sf. Dumitru, ctitorită de Matei Basarab, mormântul scriitorului și casa memorială Al. Sahia, lacul Mostiștea sau siturile argheologice de pe teritoriul satului Sultana.