”Întotdeauna au arătat cu degetul către noi, către PNL, susținând că această coaliție funcționează la nivel central mai bine decât în plan local. E bine că este și așa, dar nu poți să acuzi partenerii de coaliție pentru ceea ce, de fapt, promovezi tu de fiecare dată.
Suntem în ultima zi de plată a unor sume, deși acea sumă suplimentară de 2 milioane de lei se cunoștea de cel puțin trei-patru zile că este colectată și urma să fie distribuită către toate UAT-urile județului, așa cum spune și legea. S-a întâmplat ce s-a întâmplat și a fost distribuită doar către 5-6 UAT-uri. Atunci cum poți să ne acuzi pe noi că această coaliție nu funcționează? Nu cumva probleme sunt în partea cealaltă? Vă spun categoric că da. Sunt la domnul Vasile Iliuță care are impresia că, fiind încă președinte de CJ face doar ce îi trece prin cap. Asta ne-a demonstrat și acum, pe final de an, cum s-a întâmplat și în urmă cu doi ani, dacă vă aduceți aminte și a fost nevoie să atacăm de șapte ori aceeași hotărâre de CJ, în care, din păcate, toate primăriile PNL nu primeau nici un leu. Din fericire, justiția ne-a spus că da, avem dreptate, la Curtea de Apel, și urmare a unei ședințe ad-hoc la Prefectură, la care a participat și domnul senator Pandea, împreună cu primarii PSD, în principal, toată lumea a fost de acord ca acești bani să plece către toate comunitățile locale din județul Călărași.
Asta înseamnă să ajuți la susținerea comunităților locale și să dezvolți județul.
Acum noi ce facem? Reluăm același mecanism?…dacă îmi permiteți…aceeași golănie. Pentru că asta este o golănie de doi bani pe care o promovează domnul Iliuță de ani de zile. Păi este vina la noi, la PNL? Credeți, dumneavoastră, că îmi face o plăcere deosebită să atac hotărârile de CJ? A făcut memorii pe la conducerea Ministerului că nu știu câte sute de hotărâri de CJ au fost atacate. Total fals. Este o minciună ordinară. Am atacat doar acele hotărâri care nu puteau obține viza de legalitate. Și se poate vedea. Am transmis răspunsul la minister, dânșii le-au analizat și au văzut că, de fapt, minciuna era acolo și dreptatea era de partea noastră. Nu ne face nicio plăcere să atacăm aceste hotărâri de CJ. Era foarte simplu ca cei doi lideri, măcar domnul Iliuță, care știa de patru zile că s-au colectat aceste sume suplimentare, să dialogheze cu domnul Pandea în așa fel încât o negociere, ce a avut loc în primăvara acestui an, când cea mai mare parte din sumele acestea de 6% pe venitul estimat atunci, au fost distribuite logic, ținând cont de niște criterii, criteriul populației și criteriul solicitării unor UAT-uri. Asta…pentru că toate UAT-urile din județul Călărași au proiecte în derulare și au nevoie de cofinanțări. Nu sunt solicitări fantasmagorice. Sunt doar realități ale comunităților pe care ei le conduc. Așa că, îmi pare rău că trebuie să reluăm același mecanism. O să analizăm și o să vedem, din punctul nostru de vedere, într-un mod total aleatoriu și discriminatoriu, s-a promovat o hotărâre de CJ pe care, cu siguranță, o vom ataca.”
S-a înregistrat o plângere pentru fraudarea alegerilor locale și europarlamentare la Secția 82 / sat Al Odobescu. Președinta Secției de votare nu poate răspunde câte persoane au intrat simultan pentru a vota într-o cabină / NU POATE prezenta document
Primarul Stan Ionuț nu și-a onorat nici o promisiune făcută cetățenilor. La stadionul sintetic de 81 000 euro realizat acum 3 ani nocturna nu s-a realizat dar s-a plătit. Satul arată jalnic. Canalizările pluviale sunt degeaba pentru că nu sunt racord
Daniel Florea, candidatul A.U.R. Călărași la funcția de președinte al Consiliului Județean s-a exprimat că este incredibil cum un județ atât de bogat cum este județul Călărași să aibă atâți de mulți oameni săraci. El a arătat că aceasta es