Iurie Levinschi, președintele Raionului Hîncești/ Rep. Moldova a semnat protocolul de înfrățire cu președintele Vasile Iliuță / C.J. Călărași. VIDEO

You must need to login..!

Embed Code

Prietenia călărășenilor cu Iurie Levinschi, președintele Raionului Hîncești/ Rep. Moldova nu este întâmplătoare. Președintele Iliuță a identificat o colaborare reciproc avantajoasă prin care se vor crea condiții favorabile desfășurării de activități economice comune. 

 VIDEO

În primul rând părțile vor sprijini organizarea de vizite între delegațiile de specialiști. Se vor realiza schimburi de experiență între structurile administrative și un sistem relațional pentru promovarea activității acestora. Se dorește dezvoltarea cooperării  între organizațiile și instituțiile  de cultură, sănătate, învățământ, asistență și protecție socială, sport, turism, mediu din unitățile lor administrative. 

 VIDEO

Cel mai important este analiza posibilităților de promovare a unor proiecte  de dezvoltare economică și socială în beneficiul comunităților  pe care le reprezintă, prin organizarea de expoziții, târguri, festivaluri. Vor fi propuse proiecte care pot beneficia de susținerea financiară a U.E.  

 VIDEO

Se vor identifica proiecte de dezvoltare economică și socială în cadrul celor două comunități în domeniul. administrație publică locală, comerț, agricultură, mediu, cultură, artă tradițională, sport, sănătate, turism, asistență socială, situații de urgență, utilități publice. Se vor încheia parteneriate de colaborare pentru realizarea și finanțarea din bugetele locale a unor obiective de investiții.