You must need to login..!
Venim în sprijinul cetățenilor și informăm despre lucrările la rețeaua de gaze naturale din Grădiștea. Primarul Vasile Matei a anunțat că au fost probleme cu distribuitorul. Avem licitație pentru execuție și proiectare. Am făcut proiectarea dar distribuitorul ce a participat la licitație nu a avut toate avizele de la ANRE. Acum suntem la a doua licitație. Va dura cca. o lună. Vom da ordin de începere în septembrie și vom începe execuția care va fi urmărită de distribuitor. Executantul face lucrarea și pleacă. Distribuitorul va rămâne 49 ani pentru a ne furniza gaze. Promitem că cel târziu toamna viitoare vom da drumul la gaze.
Și alte lucrări sunt în derulare – arată Matei. Sala de sport de la Cunești a avut probleme. Se lucrează foarte bine. Primăvara va fi gata. Vom realiza acolo o sală de sport modernă pentru ca cetățenii să se bucure de ea.
După ce terminăm canalizarea la Grădiștea ne apucăm de asfaltare. Avem un număr mic de branțamente la canalizare. Pentru buna funcționare a Stației de epurare presupune un cost mai mare. După terminarea celei de a doua faze a canalizării, prin branșarea a cca 400 locuințe vom optimiza costurile dar și funcționarea Stației. Dacă branșăm 80% adică 600 gospodării, costul canalizării va fi de aproximativ 70 lei/ gospodărie. Adică cât costul unei vidanje…Urmează asfaltarea a 6 km. șosele din satul Grădiștea, un proiect câștigat pe AFIR – spune primarul com. Grădiștea.
Urmează canalizarea pentru Cunești și Rasa care va merge la aceeași Stație de epurare de la Grădiștea ce poate suporta servicii pentru 3 sate. Problema este cofinanțarea. Trebuie să renunțăm la investiții ca să le începem pe cele prioritare.
Ne bucurăm de lucrurile bune făcute în comună. Ansamblul de dansuri este plecat în Macedonia. Mîine copiii se întorc de la un Festival Internațional. Avem două trupe de acum 20 ani și 67 copii ce se întorc mâine. Continuăm tradiția la un Cămin Cultural modern. Investim și în fotbal. Anul acesta este mai promițător! – a arătat ing. Vasile Matei, primarul com. Grădiștea.