Grădiștea. Prețul apei este de 4 lei/ m.c. dar sunt probleme cu calitatea…VIDEO

You must need to login..!

Embed Code

Primarul com. Grădiștea, Matei Vasile ne spune că prețul apei în comuna sa nu este scump, dar au probleme cu calitatea. Aceasta se datorează nu stațiilor de epurare / tratare a apei construite în mandatul său ci datorită unor coloane de apă de acum 50 – 60 ani. Materialul este…azbocimentul, un material care s-a demonstrat că produce afecțiuni cancerigene. Nu au fost restricții privind consumul de apă dar trebuie ca toată rețeaua  să fie înlocuită în totalitate. Canalizarea nu o dăm în folosință decât după ce terminăm toate lucrările, adică în viitorul apropiat.

Privind gestionarea deșeurilor, viceprimarul Gâdei Sofian ne spune că nu sunt datorii la operatorul de salubritate, dar costurile sunt gestionate cu greutate. Avem o problemă cu unii cetățeni care nu înțeleg și aruncă gunoiul unde vor. Situația de va schimba odată cu aplicarea de amenzi. Aceasta se va realiza după finalizarea Centrului pentru aport voluntar al deșeurilor. Iridex nu ridică decât tomberoanele în fiecare vineri. Noi luăm în urma lor 10 – 15 remorci de gunoi menajer / alte categorii pe care îl selectăm – arată și primarul care face un apel pentru responsabilitate.

Câinii maidanezi sunt altă problemă, se arată și ne confruntăm cu ridicarea lor. Gestionăm situația împreună cu Direcția municipală de servicii publice Călărași, dar și aici  vorbim despre responsabilitate a tuturor cetățenilor – spune primarul care cere o colaborare eficientă cu aceștia.