Grădiștea: ing. Corbu Constantin își redefinește preocupările de primar actual și viitor al localității… VIDEO

You must need to login..!

Embed Code

Primar com. Grădiștea, ing. Corbu Constantin: Preocupările mele sunt multiple. În afară de întreținerea funcționalității comunei, a sistemelor de iluminat, gospodărirea gunoiului, administrarea domeniului public și privat, semnarea contractelor pentru concesionarea unei părți din izlaz, unde am crescut procentul unitate/vită/ hectar…Am ajuns la 0.6, o valoare care îi determină pe crescătorii de animale să ia în seriozitate această activitate, pentru a primi subvenții pentru suprafață, pentru animale. Creșterea animalelor a devenit și aici la noi la Grădiștea o ocupație principală, prin care se asigură hrana pentru populație, respectiv producția de carne, brânză, lapte. 

Preocuparea majoră a fost către investițiile pe care le-am redefinitivat. Proiecte au fost continuate sau începute, chiar dacă am fost marcați negativ de această secetă, unde m-am implicat pentru a asigura o stabilitate siguranței alimentare pentru comunitatea noastră. Lipsa precipitațiilor a determinat dezvoltarea producției și culturilor agricole. Am compensat aceasta realizând irigații pe lacul Gălățui, prin amenajări hidrografice și prezența ministrului secretar de stat Emil Dumitru în teritoriu. Am dat drumul la pompare la câteva stații prin canalul magistral racordat la km 388. Am făcut un apel la Piscicola și ANIF și am dat drumul la gârla mare care este și canal de desecare dar și canal de alimentare a lacului Iezeru cu lac Gălățui. Acum a jucat rol pentru irigat. Piscicola a deschis o vană la maxim și în 3 zile am crescut nivelul apei în gârla mare. Din pacate aceasta este colmatată, plină de stuf, în zona podețelor. Am scos câteva tuburi, le-am curățat pentru a asigura fluența apei la est pentru a ajunge la fermieri. Este necesar ca gârla să fie decolmatată. Am creat niște breșe cu buldoexcavatorul la solicitarea fermierilor care s-au implicat și au plătit contravaloarea lucrărilor. A fos o muncă susținută de vineri până luni, dar am reușit să aducem apă pentru a iriga culturile afectate de secetă. Important este ca prin voința dlui Baciu să transferăm gârla în proprietatea comunei, iar apoi printr-un program să realizăm un proiect de curățare și amenajare a malurilor. 

Suntem pregătiți pentru reluarea învațământului clasele a VIII-a. Elevii vor merge la școală cu microbuzele și vor desfășura activitățile de  final de clasa a VIII- a.Suntem cu grădinița de la Cunești realizată, cu școala de la Rasa în proporție de 90% finalizat. Vom avea suficiente spații pentru a asigura desfășurarea învățământului cu spații de protecție. Asta înseamnă pregătirea ce o asigur. Vom vedea ce facem cu parcurile cu celelalte instituții. Când se vor deschide noi vom asigura funcționalitatea lor. Relaxarea după 15 mai nu mă bucură. S-a văzut că din cauza eliminării amenzilor, poporul nostru circulă și nu va ține cont de măsurile necesare ce trebuiesc luate.

În domeniul investițiilor s-a continuat activitatea. În domeniul piscicol activitățile au continuat și ele pa raza comunei. Nu am avut restricții economice. Circulația s-a desfășurat corespunzător și s-a justificat deplasarea. Principala preocupare ca primar va fi către investițiile aflate în derulare, pentru o viață modernă. Vreau să sprijin sistemul de irigații pentru a folosi materiile prime locale și crearea locurilor de muncă. Este insuficient să investim numai în obiective și să neglijăm partea de activități economice. Vreau să degrevăm statul de surse și să cream si noi resurse de unde să luăm bani cum ar fi gârla mare, suprafețe de pe izlaz. Asta va conduce și la crearea de locuri de muncă. Vreau să dezvolt activitățile online care s-a demonstrat că pot eficientiza activitățile de pe raza comunei din unele domenii. Administrațiile pot funcționa cu număr mai mic de salariați. În schimb aceasta a produs racile în învățământ pentru cadrele care nu știau de acest sistem.La Grădiștea s-a reușit ca lecțiile se pot desfășura și așa. Este în schimb nevoie de mișcare de aer liber si sa scăpăm de presiunea aceasta psihică asupra omului de a se mișca. 

Introducerea gazelor naturale ne-a creat probleme. Firma Gazprom Internațional s-a dovedit că este o firmă de escroci, care nu are nici o legătură cu firmele de gaze. A încercat să încheie contracte pe ruta Oltenița – Manastirea. S-a dovedit că vrea să ia bani pe studii de fezabilitate. Vom avea gaze, dar România nu și-a declarat perspectivele, despre ce se va face cu domeniile economiei, cu investițiile noastre în condiții de deficit major, despre investițiile primăriilor care sunt oportune.

La Asociația Comunelor am discutat diferite propuneri. Ne dăm cu părerea. Unele probleme relatate sunt bune, altele nu ne interesează direct. Strategia de dezvoltare a țării trebuie făcută de specialiști, de către Instituții de cercetare, astfel încât să nu mai facem de toate și peste tot numai pentru că vrea cineva. Prezența președintelui Iohannis și membrilor din guvern este altfel acum. S-a terminat cu ploconeala și totul a fost interactiv. Prezența miniștrilor ne-a impresionat deși se lucra pentru numirea noului guvern. Orban a fost informat despre propunerile noastre și problemele ce trebuiau remediate. Și președintele i-a dat concursul spre rezolvarea problemelor. Lupta politică a fost acerbă dar unii ne-am dat mâna pentru a rezolva situația existentă…

Noi ne preocupam pentru stăpânirea situațiilor ce pot devia, cu luarea eficientă a măsurilor impuse de lege. Nu am stat degeaba la Primărie și mergem mai departe. Cetățenii să nu se bazeze doar pe liniște si sa fie mult mai atenți. Să se deplaseze cu motivație și cu luarea de măsuri care să-i protejeze. Este greu să porți masca. Le urez încredere si curaj. Să știe ca viața este mereu roz. Le doresc multa sănătate și să ne revedem așa cum ne vedeam  acum 2 luni…a încheiat primarul com. Grădiștea, ing. Corbu Constantin