Frăsinet: gardul minune de 600 milioane lei vechi putea costa mai mult…VIDEO

You must need to login..!

Embed Code

Una dintre realizările primarului Sandu Mihăiță din Frăsinet este construirea gardului din spatele primăriei. De o lungime de 70 metri liniari acesta este realizat din plasă sudată galvanizată pe soclu de beton cu armătură metalică, la doar 600 milioane de lei vechi. Primarul nu are aprobarea consilierilor pentru realizarea acestei lucrări care s- finalizat. Deși au fost convocați de 5 ori într-o lună, din 11 consilieri nu s-au prezentat decât 2. Însuși consilierii PSD, partid din care încă face parte primarul Sandu Mihăiță nu îl mai susțin și îl denunță peste tot.

Aflăm de la primar despre necesitatea investiției, chiar dacă banii prevăzuți pentru aceasta au fost folosiți la achiziția unui buldoexcavator. Să realizezi un astfel de gard fără a exista prevedere bugetară, aprobare a consilierilor este o performanță de invidiat pentru Curtea de Conturi ori alte organe abilitate. Contactat constructorul ne-a explicat că a efectuat lucrarea la jumătate de preț față de o altă lucrare executată ce este drept în 2010 pe mandatul altui primar din Frăsinet. Ni s-a exemplificat cât de greu au fost scoase rădăcinile arborilor și efectuată betonarea, ce eforturi a presupus lucrarea, pentru care constructorul va fi nevoit să se adreseze Instanței ca să își recupereze cheltuielile…VIDEO

Constructorul, ne-a îndemnat să mergem si la școala din sat Luptători si să vedem gardul vechi de la stradă. Gardul unei școli de la Luptători de 25 metri liniari a costat 800 mil lei vechi în 2010. În 2020 prețurile s-au aliniat cu piața și 79,5 metri liniari au costat 600 milioane de lei vechi, adică 1 metru de gard s-a realizat cu 754 lei….Este de neexplicat cum au fost stabilite prețurile de astăzi în comparație cu cele din 2010, în condițiile în care prețul materialelor s-a dublat iar volumul de lucrări a necesitat și complexitate…