Familia lui Vasile Iliuță a donat 35 paturi cu automatizare Spitalului Județean de Urgență Călărași. VIDEO

You must need to login..!

Embed Code

Familia Vasile Iliuță a donat prin Iliuță Claudiu 35 paturi automatizate electric cu care Spitalul Județean de urgență a fost  utilat pe mai multe secții. Paturile din anii 60 au atras atenția familiei Iliuță care au decis să aloce 35 000 euro pentru a alina suferința oamenilor de lângă ei.

Mihai Daniela, dr. Năsturică și medicul șef al secției cardiologie au prezentat utilitatea noilor paturi într-un staționar. Familia Iliuță a fost interesată de condițiile din spital, de actul medical și au discutat în prezența presei cu bolnavii internați. S-au prezentat preocupările de serviciu ale lui Vasile Iliuță și echipei sale din cadrul Consiliului Județean pentru realizarea unui alt corp de spital cu ajutorul guvernului PSD ce a aprobat investiția. La fel se va investi în aparatură medicală dar și în medici specialiști pe diferite secții, ambiția lui Iliuță fiind aceea de a încadra medici cu expertiză pe toate secțiile, cărora să li se asigure cazare și o remunerare atrăgătoare. El a mulțumit medicilor ce fac naveta și personalului medical care ajută pe cei aflați în suferință și promite că proiectele sale nu se vor opri aici.

Vasile Iliuță: Prieteni,

Un bine se face în liniște, însă vreau ca familia mea să fie un exemplu pentru oamenii de afaceri din județul Călărași. De astăzi, alături de Asociatia Salvați Copiii și de domnul Marius Căprilă, m-am inscris pe lista “oamenilor faptelor bune” de la Spitalul Județean Călărași. Familia mea, prin SC ILDU, a donat 35 de paturi noi, moderne, confortabile, în valoare de 35.000 de euro.

Pe lângă investițiile pe care Consiliul Județean Călărași le derulează la unitatea spitalicească, și noi putem contribui la sporirea confortului pacienților.

Lista rămâne deschisă!