Ene Ion răspunde somației publice adresată de primarul Daniel Drăgulin. VIDEO

You must need to login..!

Embed Code

Urmare a materialului video ce poate fi studiat pe LINK  primarul Daniel Drăguin i-a cerut public fostului său consilier Ene Ion, să indice detaliat cu subiect și predicat care sunt firmele și ce lucrări a plătit vreodată Primăria Călărași,  despre care Ene  indică în materialul video.

Ene a denunțat că orașul suferă din cauza lucrărilor începute, plătite și neterminate. Acum acesta revine cu detalii și indică cum că lucrările din municipiu nu au fost terminate calitativ și nu corespund cerințelor tehnice din proiecte. În calitatea sa de consilier personal al primarului Ene se deplasa pe străzi, acolo unde se efectuau lucrări sau acestea erau finalizate pentru a informa corect pe domnul primar Drăgulin despre neconcordanțele de pe teren, dar și despre solicitări ale cetățenilor. Este o inițiativă lăudabilă care face cinste unui primar, numai că multe dintre aspectele arătate sub formă de referat sau fotografii nu erau remediate.

Ene îl apreciază pe primar pentru interesul său privind remedierea disfuncționalităților, numai că indică responsabili de neluarea măsurilor pe mulți din echipa primarului. În cadrul emisiunii Ene Ion a prezentat planșe foto și rapoarte adresate domnului primar din care rezultă clar efectuarea de lucrări de mântuială. Este vorba de canalizări înfundate sau fără pantă din cartierul Mircea Vodă, lucrări de asfaltare prost executate, placare cu dale defectuos. Aflăm că primarul Drăgulin era vizibil marcat, iritat supărat de aflarea că pe teren lucrurile se prezintă altfel decât ar fi trebuit. În deplasările sale Ene a fost însoțit și de consilierul PSD Marius Dulce, el prezentând filmări ale unor discuții ale acestuia cu cetățenii nemulțumiți. Probabil vom prezenta și punctul de vedere al domnului primar Drăgulin vizavi de lucrările din municipiu, mai ales că în ședințele de consiliu consilierul Dulce Marius a artas atenția că proiectele de pe planșele și filmele prezentate nu corespund cu cele din teren. Dulce a arătat atunci cu exemplul bulevardului Nicolae Titulescu dar a vorbit și de lipsa spațiilor din pavajul cu dale unde Primăria Călărași s-a obligat să replanteze  arborii tăiați. 

Ca jurnaliști nu putem emite pretenții de vreun fel sau aprecieri, în afara prezentării faptelor așa cum sunt pe teren, ori descrise de cetățeni. Așteptăm să prezentăm și punctul de vedere al domnului primar, ori a echipei tehnice a domniei sale responsabile de lucrările din municipiu.

O campanie electorală trebuie să se bazeze pe proiecte și realizări, nu pe atacuri la persoană sau familie. Voi susține mereu acest lucru!

Daniel Ștefan Drăgulin#interviu #Antena3Călărași

error: Continutul este protejat!