You must need to login..!
Întâlnirea președintelui C.J. Vasile Iliuță cu ziariștii la Conferința de presă din 05. 10.2023 a fost un moment oportun pentru a informa și privind activitatea Companiei Drumuri și Poduri județene – Călărași, privind stadiul unor lucrări. S-a arătat implicarea societății pentru dezvoltarea localităților prin lucrările la infrastructură din mai multe locații. S-a informat despre progresul acestora. Pe DJ 403 Luica s-au reluat lucrările. S-au dislocat utilajele de săptămâna trecută. Firma care a câștigat licitația a cedat lucrările către o altă firmă, neavând posibilități financiare să ducă lucrarea până la capăt. Există un angajament ferm cu această firmă și s-a predat amplasamentul către aceasta pentru execuția lucrărilor. Sperăm ca până la 31 noiembrie să avem și stratul de uzură pus pe tot tronsonul, rămânând lucrările mici respectiv de acces către proprietățile cetățenilor să fie făcute anul următor – a arătat președintele Iliuță.
VIDEO
Privind lucrările dinspre DN3a către satul Socoale, am făcut legătura cu acesta. Am continuat anul acesta prin investiția pe care județul Ialomița o are să venim la limită cu județul Călărăși prin Andrășești. Am mai executat 1,8 km. de asfalt ca să ne unim cu șoseaua dinspre Ialomița. Astăzi DJ 306 se configurează ca plecând de la Canton prin Floroaica, Dragoș Vodă, până la limita cu Ialomița. De acolo este asfaltat până la Buzău.