Cuza-Vodă: Primarul Marius Cojocaru a asfaltat drumul comunal 10. Iată și alte proiecte. VIDEO

You must need to login..!

Embed Code

Primarul Marius Cojocaru continuă modernizarea com. Cuza Vodă. La sfârșitul acestei săptămâni s-a finalizat asfaltarea drumului comunal 10. La Căminul Cultural de la Cuza Vodă se lucrează. A fost semnat și contractul pentru execuția Căminului Cultural de la Călărașii Vechi. Începem turnarea plafonului acoperișului grădiniței. Defrișăm arborii uscați și amenajăm spațiile verzi din fața Primăriei. Suntem în grafic la toate lucrările și așteptăm finanțarea și altor proiecte depuse. Este vorba de 24 km de străzi pentru care avem documentația depusă, străzi cu care vom încheia asfaltarea localităților. Proiectul este declarat eligibil, este aprobat de către minister și așteptăm finanțarea. Adică vreo 10 milioane d euro…spune primarul Cojocaru.

Vestea cea mai buna este finalizarea lucrărilor de la grădiniță în acest an. Va prelua toți copiii din Cuza Vodă și Ceacu dar și Călărașii Vechi, cca. 90 copii. Sunt investiții în mobilier și există cadre didactice încadrate. DC 10 este o investiție de mult așteptată de fermierii din localitate care vor avea acum asfalt pentru a nu mai ocoli toate localitățile explică primarul indicând traseul a mulți kilometri ocolitori scutiți prin această lucrare. Mai mult, zona este intravilană, aici tinerii cumpără teren și construiesc case. Vom dezvolta aici un cartier nou de locuințe spune primarul indicând preocupările pentru a introduce utilități pentru aceștia.

Căminele culturale sunt în lucru. La unul s-a decopertat tencuiala și s-a realizat armarea pereților. În curtea acestuia se va realiza sediul unei noi primării dar și al unei pieșțe agroalimentare moderne – spune Cojocaru, indicând proiectul unei piețe care l-a impresionat din Sibiu. Trebuie să realizăm condiții pentru ca producătorii noștri să își poată vinde marfa, aici în localitate. De aceea venim în sprijin cu acest nou proiect.

Și la stadion vom continua modernizarea. Vrem să realizăm un grup social, să asfaltăm drumul de acces. Noi investim în sănătatea tinerilor și practicăm aici un sport care place locuitorilor. Meciurile amicale sunt de interes și adună pe cetățeni. Cel mai importante sunt lucrările de asfaltare ale străzilor din localitate. În fiecare an finalizăm mulți kilometri. O facem fie cu ajutorul Consiliului Județean fie din buget local ori proiecte. Progresul se vede. Investitorii sunt mulțumiți. Se creează locuri de muncă.