Cuza Vodă. La consultarea cu cetățenii privind proiectele localității nu a venit decât primarul Monica Ceaușescu/ PNL. Ce s-a discutat/ VIDEO

You must need to login..!

Embed Code

Primăria Cuza Vodă a demarat prin primarul Monica Silvia Ceaușescu o prezentare a candidaților ca primar la Alegerile locale pentru localitate. În sala plină de cetățeni a venit doar dânsa, restul candidaților de la PSD, PUSL și Forța Dreptei refuzând. La cuvânt s-au înscris doi cetățeni și consilierul local PSD Stroescu Eduard. 

 VIDEO

Cetățenii au indicat calitatea apei din localitate dar și lucrările care se impun la infrastructura de apă. Ei au aflat că pe lista primarului PNL este ca prioritate ca apa potabilă să fie în toate gospodăriile. Creșterea calității apei depinde de construirea unei stații de demanganizare, forajul unor puțuri, decolmatarea celor existente, reabilitarea rețelei de apă existente prin înlocuirea țevilor vechi de metal de zeci de ani  cu altele, noi, amplasarea de apometre și telecitire. Pentru ca scăderea presiunii să fie compensată vara se vor achiziționa două generatoare de 72 și 125kw.

Proiectul de dezvoltare a localității presupune și extinderea cu 17 km a rețelei de canalizare și cumpărarea de noi grupuri de pompare. Cetățenii au fost informați despre finalizarea în curând a procedurilor pentru introducerea rețelei de gaze. 

Cel mai important este modernizarea Școlii Gimnaziale nr 1 cu fonduri europene, construire sală festivități, sală de mese pentru masa caldă, grupuri sanitare, laboratoare, dotarea cu mobilier fiind în derulare. Grădinița se va transforma în Centru de Zi pentru copii cu locuri de joacă, săli, cabinete. Se va mai cumpăra un microbuz electric. Elevii vor avea masa caldă asigurată.

Pentru Monica Ceașescu trebuie reabilitate toate trotuarele, amplasarea de limitatoare d eviteză și construirea de alei în cimitire. Activitatea la dispensar se va diversifica cu noi specialități ex. cardiologie. Primarul vrea un serviciu de asistență a persoanelor vârstnice funcțional. Se va continua punerea în posesie și eliberarea de titluri de proprietate gratuit. Pe cele 2 hectare de teren de fotbal se vor construi locuințe ANL.

Reducerea numărului câinilor fără stăpân se va realiza prin construirea de padocuri  și organizarea de campanii de sterilizare. Se va realiza în fiecare an în luna septembrie Ziua comunei. Se va moderniza rețeaua electrică și se va implementa un sistem de salubrizare eficient, inclusiv prin cumpărarea de tocătoare pentru vegetație.

Trebuie menționat că primarul a fost aplaudat și a reușit să convingă până și pecei din PSD prezenți în sală că va face o administrație eficientă pentru cetățeni și nu politică.

Material realizat de Pîrloagă Marian Dorin I.I. la comanda Partidului Național Liberal – Filiala Călărași, CMF 21240015