You must need to login..!
Primarul com. Unirea ne demonstrează încă o dată că nu avenit degeaba la primărie, ci a venit să facă treabă. Cel mai de suflet proiect este construcția unei noi școli, S-a depus dosarul pentru finanțare și există un punctaj mare / 90 puncte – care favorizează aprobarea investiției. Reabilitarea Căminului Cultural se impune pentru continuarea acolo a tradițiilor, conservarea clădirii aflată în degradare fiind necesară. Totodată și cele două corpuri ale anexei școlii trebuie reabilitate prin anvelopare.
Primarul Ciprian Olteanu a anunțat că se află către finalizarea proiectului destinat tehnologiei informației privind montarea mobilierului inteligent și s-au suplimentat sistemele de supraveghere video din comună. Centrul pentru colectare selectivă a deșeurilor reciclabile prin aport voluntar se va finaliza în cca. 5 – 6 luni. S-au realizat rețelele subterane și împrejmuirea / acum urmează doar turnarea unei plăci din beton. Continuăm din bugetul local pentru a achiziționa și monta 4 km. țeavă apă în cartier Moară și pe str. Agronomului. Implementăm proiectul destinat unui sistem fotovoltaic prin care vom reduce prețul apei și vom asigura iluminatul public – a arătat primarul Ciprian Olteanu.