You must need to login..!
Unul dintre călărășenii care au primit titlul de cetățean de onoare al municipiului Călărași s-a remarcat în persoana lui Viorel Ivanciu. Născut în 1960 la Jegălia a absolvit Universitatea din Brașov / Facultatea de Tehnologia Construcțiilor de mașini. A activat în tinerețe pe șantiere importante din județ. S-a remarcat în domeniul profesional dar și administrativ cât și politic local. Profesional a condus din 2001 și până în prezent S.C. Distrigaz Sud Rețele București- sector Călărași. Ocazia ca jurnalist de a-l cunoaște a fost legată de lucrări importante de infrastructură la rețeaua de gaze, dar anterior acesteia a avut importante contribuții la lucrările de terasamente de la Drajna, devieri de utilități apă, gaz sau petrol, reparații capitale de clădiri publice, modernizări CFR, refacerea digului Borcea.
VIDEO
A coordonat lucrări de complexitate ca șef de șantier al furnalului de la Siderca și este parte a proiectării și realizării unor inovații tehnologice importante. Cel mai mult călărășenii îl cunosc ca viceprimar, un om responsabil de urbanismul și progresul administrativ. Numele său a fost cunoscut prin dăruirea profesională și dăruirea de care a dat dovadă. Fie că vorbim despre deszăpezire, realizarea unor străzi ca bdul Cuza Vodă, Titulescu, Grivița, gestionarea rețelelor de utilități și realizarea unui iluminat modern pentru Călărași, buna funcționare a serviciilor au rămas cunoscute de călărășeni.

Colegii de la Distrigaz Călărași au fost alături de Viorel Ivanciu la alegerea sa ca cetățean de onoare
În plan academic, Viorel Ivanciu poate prezenta numeroase certificări în management strategic fiind conducător de proiecte la ASE sau CECCAR. Alegerea sa ca și cetățean de onoare este un privilegiu pentru Călărași și este reconfirmată prin faptele acestuia pe deplin recunoscute pentru comunitate. În ședința de Consiliu local a fost apreciat deopotrivă de consilierii locali PNL dar și din PSD / VIDEO. El a mulțumit consilierilor, călărășenilor și familiei pentru aprecieri și a arătat că titlul îl responsabilizează și îl obligă să continue tot ceea ce a început. Pentru Călărași.