You must need to login..!
Desfințarea patrulelor pedestre care asigurau ordinea și liniștea publică pe raza mun. Călărași a fost o palmă trasă cetățeanului în urmă cu mai mulți ani. Pe raza mun. Călărași funcționau 18 patrule pedestre și 2 patrule mobile, prin anii 1998. Acum 4 patrule se deplasează cu celebrele autoturisme Logan, dar nu pentru a prinde pe hoți ci mai mult pentru a interveni la telefoanele date prin 112 de către cetățeni – pentru rezolvarea unor așa zise urgențe. Deficitul de personal a adus Poliția mun. Călărași în situația în care rar mai poți vedea o patrulă pedestră.
Despre acei câini de serviciu din dotarea Poliției sau Jandarmeriei nimeni nu mai știe ceva, despre cum sunt pregătiți și folosiți. Poliția mun. Călărași a pensionat pe majoritatea polițiștilor care erau încadrați la Ordine Publică, iar în prezent serviciul se observă că este folosit deficitar, doar de câțiva agenți de poliție, tineri, mulți lipsiți de motivație. Din cauza lipsurilor efectivele de polițiști sunt compensate uneori prin cooperare cu polițiști locali sau jandarmi. Jandarmii au competența de a restabili ordinea publică, deci alte responsabilități decât ale polițiștilor.
În aceste condiții asistăm în fiecare seară la furturi din autoturisme. Ele au loc nu pe străzi dosnice ci pe străzi principale, iluminate. Hoții poartă mască, au elemente de sprijin care asigură recunoașterea pe biciclete sau prin telefon. Portierele autoturismelor sunt sparte ușor cu levierul și se fură ce se găsește. Sunt preferate trusele de scule de pe autospeciale sau de la cei care prestează activități de întreținere reparații diferite lucrări sau servicii. Bormașine, flexuri, scule electrice, aparatura electronică se fură în câteva secunde, iar derbedeii de 18 – 25 ani dispar. Prada se valorifică prin olx sau alți intermediari prin târguri din alte localități.
Nimeni nu știe cu ce sunt preocupați polițiștii, care sunt motivele pentru care nu mai prind pe hoți. Să fie de vină salarizarea defectuoasă de cca 50 milioane lei vechi/ lună sau pantalonii mulați din dotarea unora care îi împiedică să fugă? Nu știm. Așteptăm punctul de vedere al IPJ și Jandarmeriei, foarte ocupate în a prezenta măsurile de siguranță doar de Crăciun, Bobotează.
În video primit de la cetățeni vedem cum se operează. Un exemplu în zona magazin Petrache 12 ianuarie, după orele 23. Nu vă sfătuim să alertați la 112. Probabil veți fi întrebat dacă ați prins pe hoți…