Călărași 29 mai 2025/ Consiliul local. Proiectul primarului Marius Dulce pentru aprobarea statului de funcții la Căminul Antim Ivireanul a fost respins ca urmare a interpelării consilierului Nicolache Elena/ PNL și intervenției consilierului Giurcan Amelia / USR. VIDEO

You must need to login..!

Embed Code

6 consilieri au fost împotrivă, 5 s-au abținut, și 10 voturi au fost pentru proiectul primarului Dulce. Acesta a fost respins…

În cadrul discuțiilor s-au făcut acuze privind incompatibilitatea consilierului Carmen Filimon de a vota unele proiecte, pe care le-a votat și s-a indicat sesizarea  ANI.Scoaterea de pe ordinea de zi a fost motivul invocat de USR / minut 2.35 – VIDEO

 VIDEO

Nae Valentina, directorul economic al Primăriei Călărași a spus că nu există o fundamentare a bugetului propus pentru noul stat de funcții și nu a putut semna referatul necesar. Consilierul Giurcan Amalia a uluit asistența prin insistența sa privind respectarea legii și a procedurilor legale cerând retragerea/ scoaterea proiectului pe de ordinea de zi. Lipsa semnăturii pe un raport de specialitate a atras discuții contradictorii.

Cel mai grav pentru majoritatea PSD a fost însă citirea interpelării de către Nicolache. În ultimul an Căminul Antim Ivireanul a cerut de 3 ori modificarea Statului de organizare. Proiectul a avut avizul nefavorabil al comisiei de specialitate. Nicolache Elena a depus o interpelare. Consilierii au constatat lipsa reprezentantului de la Căminul Antim Ivireanul care era obligat să dea răspunsuri la interpelările consilierilor mai ales când au un astfel de proiect depus pe ordinea de zi – a apreciat consilierul Ivanciu/ PNL.

Doamna Nicolache a indicat omiterea unor aspecte legislative din proiect. Iată interpelarea sa…

Domnule primar, domnule viceprimar,
In numele cetățenilor municipiului Călărași, vă cerem respectarea cadrului legal.
Astăzi in ședința ordinară a consiliului local, pe ordinea de zi a fost ,,Proiectul de hotărâre Privind aprobarea statului de funcții al Căminului pentru persoane vârstnice ,, SF Antim Ivireanul,, Călărași,” RESPINS pentru ca nu a îndeplinit criteriile legale.
Las mai jos câteva informatii pe care inițiatorul a omis să le includă in proiect: si anume:
– LEGEA nr. 296 din 26 octombrie 2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung precum si la Prevederile art VII alin 1 si art 39 din Ordonanța de urgență nr 156/2024 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene,,
,,Având în vedere obligația Guvernului de a conduce politica fiscal-bugetară în mod prudent pentru a gestiona resursele și obligațiile bugetare, precum și riscurile fiscale de o manieră care să asigure sustenabilitatea poziției fiscale pe termen mediu și lung, precum și predictibilitatea politicii fiscal-bugetare pe termen mediu, în scopul menținerii stabilității macroeconomice, ținând seama de faptul că fundamentarea bugetului de stat și a bugetului asigurărilor sociale de stat, pe anul 2025, trebuie realizată ținând cont de măsurile fiscal-bugetare aprobate prin acte normative, luând în considerare Recomandarea Consiliului Uniunii Europene din 3 aprilie 2020 în vederea încetării situației de deficit public excesiv din România (2020/C 116/01), potrivit căreia România trebuie să pună în aplicare în mod riguros măsurile necesare pentru corectarea deficitului bugetar excesiv, dar și faptul că România potrivit planului bugetar pe termen mediu și lung și-a asumat o traiectorie de reducere a deficitului bugetar de la 7,9% în anul 2024 la sub 3% în anul 2031 pe baza unor ipoteze care țin de cheltuielile publice și de evoluția acestora în perioada 2025-2031, întrucât cheltuielile de personal au crescut în cursul anului 2024 ca urmare a majorărilor salariale acordate pentru întreg personalul din sectorul public de la 132 mld lei la 164 mld lei cu o valoare nominală de +32 mld lei, respectiv cu un procent de +24%, reprezentând în anumite situații pentru anumite categorii de personal din sectorul public avansuri la Legea salarizării unice ca reformă asumată prin Planul național de redresare și reziliență, iar în acest context pentru a respecta traiectoria de ajustare a deficitului bugetar potrivit planului bugetar pe termen mediu și lung, este necesară menținerea în plată la nivelul lunii noiembrie 2024 a acestor categorii de cheltuieli de personal,,
In momentul de față, la Căminul pentru persoane vârstnice,, Sf Antim Ivireanul,, organigrama si statul de funcții aprobat in HCL nr 246/17/12/2024 prevedea un număr de 55 de angajați din care 44 personal de specialitate si 11 personal administrativ, in fapt Căminul pentru persoane vârstnice,, Sf Antim Ivireanul,, a funcționat încă de la înființare cu un personal contractual de conducere si executie de aproximativ 27 posturi, iar 28 de posturi au fost VACANTE
Beneficiari ai serviciilor sociale la momentul ședinței de astăzi sunt 33 de persoane.
Pe cale de consecință posturile vacante neocupate din decembrie 2024 trebuie eliminate din organigramă. Acest aspect se impune pentru a respecta prevederile Legii nr 296/2023 si încadrarea in bugetul aferent anului 2025, care este un buget de AUSTERITATE.
Costurile in medie sunt 7000 lei/vârstnici încadrați independenți si de aproximativ 9000 lei/ vârstnici încadrați dependenți. Protocolul terapeurtic de stabilire a gradului de dependenta si scorul calculat trebuie sa fie in acord cu OMS.
In acest moment, costurile salariale in statul de salarii actual este aproximativ 200 000 lei/lunar.
Majorarea salarială cu noul stat de funcții ar creste dublu si ar crea o presiune economică pe bugetul local.
De asemenea pentru a sustine cele precizate mai sus menționez că in LEGEA nr. 17 din 6 martie 2000 (*republicată*)privind asistența socială a persoanelor vârstnice,
Articolul 14 menționează: ”Serviciile comunitare asigurate persoanelor vârstnice în cămine sunt:
– ajutor pentru menaj;
– consiliere juridică și administrativă;
– modalități de prevenire a marginalizării sociale și de reintegrare socială în raport cu capacitatea psihoafectivă;
– ajutor pentru menținerea sau readaptarea capacităților fizice ori intelectuale;
– asigurarea unor programe de ergoterapie;
– sprijin pentru realizarea igienei corporale;
– consultații și tratamente la cabinetul medical, în instituții medicale de profil sau la patul persoanei, dacă aceasta este imobilizată;
– servicii de îngrijire-infirmerie;
– asigurarea medicamentelor;
– asigurarea cu dispozitive medicale;
– consultații și îngrijiri stomatologice”.
Conform HOTĂRÂRII nr. 867 din 14 octombrie 2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum și a regulamentelor-cadru de organizare și funcționare a serviciilor sociale,
Articolul 11 ne spune că
.(1) Personalul de specialitate poate fi:
a) art-terapeut (263504);
b) asistent medical generalist (325901), soră medicală (322102);
c) asistent pentru îngrijirea persoanelor vârstnice (263509);
d) asistent social (263501);
e) asistent social cu competență în sănătatea mintală (263505); – nicidecum medic psihiatru
f) consilier în domeniul adicțiilor (263502);
g) dietetician (226502);
h) educator-puericultor (234203);
i) fiziokinetoterapeut (226401);
j) infirmieră (532103);
k) instructor de ergoterapie (223003);
l) instructor logoped (226601);
m) instructor-educator pentru activități de resocializare (263508);
n) interpret în limbaj mimico-gestual (235202);
o) kinetoterapeut (226405);
p) logoped (226603);
q) lucrător social pentru persoane cu probleme de dependență (341203);
r) medic de medicină de familie (221108);
s) nutriționist și dietetician (226503);
ș) părinte social (531202);
t) pedagog social (341202);
ț) profesor de cultură fizică medicală (226406);u) psiholog (263411);
v) psiholog în specialitatea consiliere psihologică (263402);
w) psiholog în specialitatea psihologie educațională, consiliere școlară și vocațională (263407);
x) psiholog în specialitatea psihopedagogie specială (263408);
y) psiholog în specialitatea psihoterapie (263403);z) psihopedagog (263412);
aa) specialist în angajare asistată (263507);
bb) specialist în evaluarea vocațională a persoanelor cu dizabilități (263506);
cc) tehnician asistență socială (341201);
dd) terapeut ocupațional (263419).
ee) lucrător în limbaj mimico-gestual (516913)”;
ANGAJAREA MEDICILOR PRIMARI, A BRANCARDIERULUI SAU A UNEI SPĂLĂTORESE NU FAC OBIECTUL ACESTEI HOTĂRÂRI. Ca atare statul de funcții propus NU ESTE FONDAT conform legislației.
Conform aceluiași ordin salariile angajaților din Căminul pentru persoane vârstnice,, Sf Antim Ivireanul,, trebuie să fie in conformitate cu HOTĂRÂREA nr. 867 din 14 octombrie 2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum și a regulamentelor-cadru de organizare și funcționare a serviciilor sociale.
In articolul XXIX din ,,Legea 296 din 26 octombrie 2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung” face mențiunea clară:
(1) Începând cu data de 1 iulie 2024, instituțiile publice cu personalitate juridică aflate în coordonarea/ subordonarea/autoritatea autorităților administrației publice centrale/locale își pot desfășura activitatea dacă îndeplinesc următoarele condiții cumulative:
a) au un număr de peste 50 de posturi aprobate conform legii și efectiv ocupate în structurile organizatorice –NICIDECUM VACANTE (…)
(2) Instituțiile publice care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (1) se pot desființa/reorganiza/fuziona sau pot transfera activitatea și personalul încadrat către alte structuri organizatorice, inclusiv către structurile organizatorice aflate în coordonarea/autoritatea/subordonarea autorităților administrației publice locale/centrale/județene, prin modificarea corespunzătoare a numărului de posturi, organigramei și a regulamentelor de organizare și funcționare.
(3) Prin desființare/reorganizare/fuzionare sau transfer al activității către alte structuri organizatorice, inclusiv către structurile organizatorice aflate în coordonarea/ autoritatea/ subordonarea autorităților administrației publice locale/județene/ centrale, trebuie să rezulte cel puțin următoarele condiții cumulative:
a) o reducere cu cel puțin 15% a numărului de personal proporțional atât pentru funcțiile de conducere, cât și pentru funcțiile de execuție;
b) o reducere cu cel puțin 15% a cheltuielilor de funcționare, respectiv a cheltuielilor materiale și servicii.
(4) Forma prin care se reorganizează instituțiile publice care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (1), respectiv: desființare/reorganizare/fuzionare sau transfer de activitate și număr de personal, se aprobă prin hotărâri ale Guvernului României sau, după caz, prin hotărâri ale autorităților administrației publice locale/județene.
PENTRU ACURATEȚEA INFORMAȚIILOR ȘI PENTRU RESPECTAREA LEGISLAȚIEI DORESC SA NI SE COMUNICE INDICATORII DE EFICIENȚA ȘI EFICACITATE CE STAU LA BAZA ACESTEI SOLICITARI, DESPRE IMPACTUL ECONOMIC PE CARE IL ARE MODIFICAREA ORGANIGRAMEI IN CARE SE SOLICITA ANGAJAREA A 24 DE PERSOANE PENTRU A INDEPLINI CRITERIUL MINIM DE FUNCȚIONALITATE CERUT DE LEGE.
Elena Nicolache
Consilier PNL