You must need to login..!
Săptămâna aceasta în maxim 8-10 zile vor începe lucrările de realizare a canalizării în Aprozi, Buciumeni și Gruiu – ne anunță dl. primar Nae SINEL al orașului Budești. Suntem aproape de final. Mai avem câteva avize de obținut, și vom emite Ordinul de începer a lucrărilor, Autorizația de construire…La Aprozi lucrarea este mai avansată pentru că nu s-au făcut contestații. La Gruiu și Buciumeni au existat contestații care ne-au întîrziat cîteva luni, dar suntem acum în linie dreaptă și așteptăm obținerea avizelor. Este vorba de cca. 14 km de lucrări, pentru care s-au desemnat firmele câștigătoare. Sunt profesioniști, oameni care se ocupă cu așa ceva care au câștigat lucrările prin procedura de achiziție publică SICAP. Sunt firme serioase și așteptăm începerea lucrărilor. Sperăm să ne ajute și starea vremii…Sper să mai apucăm 1-2 luni de condițiimeteo care să permită realizarea lucrărilor – spune primarul Nae Sinel.
După terminarea lucrărilor vom realiza aducțiunea de apă în cele 3 localități cu canalizare. Săptămâna aceasta am căteva întâlniri referitoare la oportunitățile de realizare a rețelei de gaze naturale în localități. După finalizarea acestor lucrări vom finaliza cu realizarea asfaltării, aceasta realizându-se printr-un proiect pe care îl vom depune la Ministerul Dezvoltării… Din punct de vedere financiar stăm prost privind încasarea taxelor și impozitelor. Suntem restanți la plata salariilor în Primărie 2 luni. Săptămâna aceasta vom realiza plata unei luni, urmînd ca apoi să încercăm să fim la zi cu plățile…Așteptăm rectificarea bugetară. Nu am primit nici un leu de la Consiliul Județean…Am trimis salariații pe teren să recupereze taxele și impozitele restante conform Codului de procedură fiscală…Trimitem somații și așteptăm…Privind deszăpezirea și pregătirea pentru sezonul de iarnă nu stăm nici acest an prea grozav, dar am făcut prevederi bugetare să asigurăm finanțarea. Vom încheia contract pentru deszăpezire și populația nu va fi afectată…
Asistența socială și acordarea drepturilor persoanelor cu handicap, a însoțitorilor sunt la zi. Nu avem întârzieri de plată. Ba mai mult…am angajat și câteva persoane însoțitori. La spital avem 3 cabinete funcționale. Oamenii sunt mulțumiți. Avem un doctor specialist TBC unul stomatolog și unul pentru recuperare…spune primarul
Pe cei unde încep lucrările îi rog să fie îngăduitori. Nimic nu se face decît cu sacrificii. Îi rog 2-3 săptămîni să își parcheze autovehiculele astfel încît să nu deranjeze lucrările. Să aibe încredere că tot ceea ce facem este în folosul lor...a încheiat cu un apel, primarul Nae Sinel.