Budești: Prefectul amână validarea Consiliului local conf. Sentinței definitive. Acesta se întrunește în curtea Primăriei. VIDEO

You must need to login..!

Embed Code

Astăzi 15 aprilie 2020 starea de urgență a ajuns la osul celor săraci, nevoiași, amărâți din Budești, Aprozi, Buciumeni, Gruiu. Cetățenii care fac foamea la propriu, neavând de unde să își mai câștige existența stând acasă au forțat pe consilierii locali să se întrunească pentru a lua hotărârea de a li se acorda ajutor de urgență. Numai că la Primăria Budești doamna secretar general desemnată de prefect să asigure doar interimatul până la ocuparea funcției de secretar al Primăriei a refuzat să realizeze documentația privind convocarea consilierilor și materialul de la dosar, prin care consilierii solicitau acordarea unui ajutor de urgență. Primarul de drept Nae Sinel a solicitat telefonic prefectului Marian Stoica să dispună punerea în executare imediată a sentinței judecătorești definitive a Curții de Apel București, care i s-a comunicat în timp util acum o săptămână acestuia și secretarei interimare. În replică prefectul i-a spus primarului de drept că…ce este atâta grabă…El are la dispoziție conform legii 30 zile pentru a emite dispoziția solicitată. I-a mai spus primarului cum că salariatul Prefecturii responsabil cu aceasta este în concediu și trebuie să i se întrerupă concediul tocmai luni 20 aprilie, care este prima zi de Paște.

Primarul i-a adus la cunoștință prefectului Stoica despre starea gravă, despre foametea la care sunt supuși unii cetățeni din Budești ce au nevoie urgentă de alimente. I-a mai spus și despre faptul că secretarul desemnat de prefect nu a luat nici o măsură privind prevenirea pandemiei în cele 4 localități unde trebuie acționat urgent cu dezinfectant. Primarul Nae Sinel și viceprimarul Nae Florin, consilierii locali au dat interviuri video publicațiilor de presă. Ei au dat exemple despre persoane aflate în suferință care nu au fost ajutate cu nimic. Practic la sediul Primăriei s-au înregistrat doar 20 de solicitări, deși sunt cca. 300 dosare de familii de asistați sociali. Adică peste 600 persoane aflate în condiții dificile… S-a comunicat că nu există fonduri financiare disponibile pentru ajutorarea acestora. Secretarul general și inspectorii Primăriei nu au fost pe teren pentru a identifica cazurile unde se impune intervenția legală a Primăriei – au comunicat consilierii prezenți presei, dând exemplul unei familii cu 9 copii care face foamea, undeva într-o construcție dărăpănată lângă calea ferată, sub nasul Primăriei. Primarul Nae Sinel a spus că nu s-a făcut nimic pentru oameni, în perioada în care Prefectura a asigurat interimatul. Aceasta a fost asigurată defectuos în ură față de oameni. Proiectele Primăriei s-au oprit din lipsa finanțării lor, spune Nae Sinel, deși prefectul a asigurat că acestea vor continua. A dat exemplul lucrărilor de canalizare..

Nae Sinel și Nae Florin au descris că zilnic primesc cca. 50 de telefoane de la persoane care solicită rezolvarea a diferite probleme, pentru că nu găsesc pe nimeni la Primăria Budești. Doamna secretar general vine în excursie de 2 ori pe săptămână, cum a venit și astăzi 15 aprilie, pe la orele 12. Stă închisă în birou la propriu cca. 2 ore și pleacă înapoi la Călărași. Pentru deplasarea ei în excursia pe ruta Prefectura Călărași – Primăria Budești și retur se folosește nelegal autoturismul Primăriei și carburanți care trebuiau folosiți pentru deplasări în cele 4 localități acolo unde trebuiesc identificate problemele – arată consilierii. Astăzi un cetățean infirm, fără un picior, deplasându-se cu dificultate, în cârje a venit la ușa doamnei secretar și a cerut ajutor de urgență pentru el și familia sa, având un copil cu handicap. A declarat că de peste 1 lună o caută pe doamna secretar. De furie și de foame, a bătut cu cârjele în ușa închisă de secretarul general în nasul acestuia. De foame și-a pierdut echilibrul și a căzut pe holul Primăriei.  Pentru a primi ajutor, reprezentantul Instituției Prefectului a solicitat intervenția a 4 polițiști. Cererea de ajutor  a cetățeanului stă bine ascunsă prin sertare, iar salariatul responsabil de rezolvarea acestor cereri stă bine mersi acasă – a indicat primarul de drept.  Mai mulți cetățeni care au trecut prin fața Primăriei au cerut consilierilor prezenți care au așteptat cca 2 ore venirea din excursie a doamnei secretar general, ca să li se acorde ajutoare. Au nevoie de alimente și medicamente. Nu au bani ca să se deplaseze la spitalul Oltenița, spitalul din Budești arătând ei că a fost închis tot de liberali.

La solicitarea primarului Nae Sinel făcută secretarei de a participa la ședință, aceasta a refuzat. Consilierii s-au adunat în curtea Primăriei cu mănusi, măsti de protecție la o distanță mai mare de 3 metri între aceștia și au votat proiectele de pe ordinea de zi. Președintele de ședință a fost ales Nae Florin. Situația din Budești este determinată de interese politice ale PNL au apreciat în discuții atât trecătorii cât și consilierii prezenți, declarând că acest partid nu vor mai avea vreodată votul lor, hulind pe reprezentantul acestora din localitate, care nu face altceva decât plângeri în Instanțe și zeci de reclamații anonime. Consilierii au arătat cum este folosită Poliția ca Instituție servilă prefectului și nu cetățeanului. Primarul Nae Sinel și viceprimarul Nae Florin au arătat cum au fost evacuați din Primărie de polițiști, deși veniseră pentru rezolvarea unor probleme urgente cetățenești – care nu interesează pe reprezentantul Prefecturii Călărași. Nae Sinel a arătat cum a rezolvat lipsa iluminatului public dintr-o localitate și că doamna secretar dar și Instituția Prefectului nu cunosc problemele din teren. Discuțiile telefonice ale noastre cu dl. prefect Stoica au demonstrat că acesta nu se grăbește pentru a intra în legalitate, dorind probabil să folosească termenul maxim prevăzut de lege într-o situație normală și nu în stare de urgență. Suntem dispuși a informa cu punctul de vedere al Prefecturii Călărași. Facem mențiunea că și noi, presa am fost dați afară din birou de către doamna secretar general care nu avea nimic de făcut, în afara sesizării telefonice la Poliția Budești. Lipsa de informare și de implicare în rezolvarea problemelor cetățenilor s-a agravat, și nu ne afectează pe noi, pe jurnaliști ci pe cetățenii din Budești, Buciumeni, Aprozi, Gruiu. Nu este prima dată când doamna secretar general a refuzat să ne răspundă ce măsuri a luat pentru rezolvarea problemelor cetățenești sau altele de interes public. VIDEO