You must need to login..!
Președintele organizației municipale ing. Nicu Popa, secretarul organizației Marian Mihalache sub coordonarea lui Alexandru Buricea împreună cu un grup de tineri au depus astăzi 1 decembrie, Ziua României o coroană la monumentul eroilor din Piața Big – Călărași. Aceștia au adresat un îndemn adresat tuturor românilor de a-și iubi țara.

Suntem în mijlocul unor crize pe care cei ce le-au generat nu le mai pot controla. Ne gândim la identitatea noastră națională, la valorile și aspirațiile unei Românii unite. Ziua de astăzi nu este meritul politicienilor actuali ci rezultatul sacrificiilor și eforturilor pe care generații de-a rândul le-au făcut pentru români. Avem dreptul la un viitor mai bun, la un viitor pe care noi românii să ni-l construim, așa cum merităm!. Sărbătorim Ziua României cu mândrie și demnitate. La mulți ani, România!..a arătat delegația A.U.R. Călărași.

Și deputatul Călin Constantin Balabasciuc a transmis gândurile sale bune românilor, pentru a trece de momentele grele pe care sunt obligați să le suporte. Când vorbim despre România vorbim despre istorie, cultură, limba noastră și un viitor care trebuie să ne unească pe noi, românii. Trebuie să ne mândrim cu identitatea noastră națională, să fim o voce în Europa. Unitatea noastră nu stă în vorbe ci în fapte care se vor găsi în prosperitatea și bunăstarea românilor și nu a străinilor – a încheiat deputatul Balabasciuc.
